Episodul din 21 mai
21 Mai
Codruţ şi profesorul Toma îl operează pe Giani pentru a-i lua inima şi i-o implantă lui Gigi. În timp ce îl operează pe fratele lui, Codruţ îşi aminteşte toate momentele frumoase pe care le-au trăit împreună.
Aurică anunţă pe toată lumea că Giuvaeru a murit, iar Elvis îi dă vestea lui Stiven.
Irina, Renata, Fefe şi Hermina aşteaptă ca Gigi să iasă cu bine din operaţia de transplant de inimă. În şatră toată lumea e în doliu şi îndurerată.
Angajatul de la bancă o invită pe Maricica în oraş, dar când se întâlnesc o roagă să-l angajeze la Gigi.
Codruţ îi mărturiseşte profesorului Toma că şi-a îndeplinit visul de a face un transplant de inimă, dar, în condiţiile date, are impresia că trăieşte un coşmar.
Thierry şi Parizianu îl sechestrează pe cel care ştie unde este Norocel şi află că acesta este la un director de bancă.
Codruţ anunţă familia lui Gigi că operaţia a reuşit. State şi Flacăra vin în şatră să îl consoleze pe Aurică.
Ionela vrea să-l vadă pe Gigi, dar Irina îi explică faptul că încă nu este posibil.
Pisi îi povesteşte bărbatului cu care se întîlneşte că Luca a vrut să se culce cu ea, crezând că este prostituată, iar acesta se înfurie.
Gigi se trezeşte din anestezie. Lămâia îi spune lui Relu că Gigi a primit o inimă nouă.
Adauga un comentariu
Alte Rezumate
Personaje
Galerie Foto
Download
Wallpaper Inimă de ţigan2 fisiere
Wallpaper Nicoleta Luciu2 fisiere
Wallpaper Denis Ştefan2 fisiere
Wallpaper Aurică Fieraru2 fisiere
Wallpaper State şi Flacăra la Paris2 fisiere
Wallpaper Irina şi Codruţ2 fisiere
Wallpaper Aurică şi Cristofor2 fisiere
Wallpaper State Potcovaru2 fisiere
Wallpaper Spania şi Sulfina2 fisiere
Wallpaper Gigi Dumbravă2 fisiere
Wallpaper Irina şi Codruţ 12 fisiere
Wallpaper Irina şi Luca2 fisiere
Wallpaper Flacăra Potcovaru2 fisiere
Wallpaper Aurică Fieraru 12 fisiere
Wallpaper Spania şi Flacăra2 fisiere
Wallpaper Roza, Flacăra şi Minodora2 fisiere
Wallpaper State Potcovaru 12 fisiere
Wallpaper Flacăra Potcovaru 12 fisiere
Wallpaper Irina şi Codruţ 22 fisiere
Wallpaper Roza, State, Flacăra şi Minodora2 fisiere
Wallpaper Flacăra Potcovaru 22 fisiere
Wallpaper Irina şi Codruţ 32 fisiere
Wallpaper State Potcovaru 22 fisiere
