Inima de tigan

ACASĂ difuzează în fiecare joi două episoade din 27 noiembrie 2007

De luni până miercuri, de la orele 20.30 puteţi urmări câte un episod din telenovela "Inimă de ţigan", iar în fiecare joi puteţi trăi o dublă aventură.

Pentru că, potrivit datelor de audienţă furnizate de TNS AGB International, în fiecare seară de joi de la orele 20.30 telespectatorii preferă să urmărească ce se mai întâmplă în “Inimă de ţigan”, în detrimentul altor poveşti difuzate pe acelaşi slot orar, postul ACASĂ a programat în această zi câte două episoade.

Între timp, povestea lui Codruţ (Denis Ştefan), prins între iubirea vieţii lui, Irina (Andreea Pătraşcu) şi o posibilă căsătorie stabilită de părinţi, continuă, ca şi aventurile celor din şatra lui Aurică Fieraru (Gheorghe Dinică), a familiei lui State Potcovaru (Gheorghe Visu) şi cea a românului Gigi Dumbravă (Florin Zamfirescu) care are mari probleme cu fiica lui, Felicia (Adina Galupa). Ca un adevărat tată autoritar, total nemulţumit de vestimentaţia adolescentei, Gigi a făcut în episodul de joi, 1 noiembrie o adevărată criză de nervi şi i-a spus Herminei (Nataşa Raab) să-i aducă fetei “rochii d’alea negre, dacă se poate de la mănăstirea Pasărea”.

 

Comentarii

 

cryna30 noiembrie

deci sa incepem cu inceputul : eu cryna_frumusyk iubesc si ador inima de tigan asa ca va doresc mult succes va pup si tinetio tot asa ca faceti ceva extraordinar sasa ca va rog sa o tineti tot asa :**:*:*:*:*:*:*:**:**:*:**: va iubesc pupici:**:*:*:*:*:*

 

gabriel30 noiembrie

ce faci luca irina ce mai face

 

sabina30 noiembrie

e cooloooooll!irina!11

 

baranovsci bianca andreea 30 noiembrie

andreea veniti de 1 iunie in constanta la poarta6 va adoram si poate osa cante si loredana varog o sa veniti.ACEST mesaj este scris pe 17 mai

 

ionescu andreea30 noiembrie

miar place sa fie mai mult dar asta e trebuie sa se termine dar asta ce a fosta foaste frumos dar daca nu era state nu mai era ceva frumos

 

Adauga un comentariu

 

Stiri

State Potcovaru a fost desemnat 'Cel mai şucar ţigan', de către fanii telenovelei

Pe site-ul www.inimadetigan.ro, ai avut ocazia să votezi „Cel mai şucar ţigan”! În urma voturilor, câştigător, la mare distanţă de restul personajelor, a fost desemnat...

State şi Flacăra: 'Cea mai tare cafteală' din telenovela 'Inimă de ţigan'

Aţi avut ocazia să votaţi „Cea mai tare cafteală” din telenovela „Inimă de ţigan”! Rezultatele sondajului realizat pe site-ul www.inimadetigan.ro au arătat c...

Aniversare dublă pentru Loredana: ziua de naştere, dar şi 10 ani de căsătorie!

Pentru Loredana, 10 iunie a avut dublă semnificaţie. Cântăreaţa şi-a sărbătorit ziua de naştere, dar şi 10 ani de căsătorie cu soţul său, Andrei Boncea.Deşi mulţi s...

Actorii din ”Inimă de ţigan” au fost în vacanţă în Tunisia

Actorii din ”Inimă de ţigan” s-au bucurat de o săptămână de vacanţă într-o ţară exotică, Tunisia, ei alăturându-se echipei care plecase să filmeze pentru vi...

Personaje

Vezi personajele

Galerie Foto

Vezi galeria

Download

Wallpaper Inimă de ţigan2 fisiere

Wallpaper Nicoleta Luciu2 fisiere

Wallpaper Denis Ştefan2 fisiere

Wallpaper Aurică Fieraru2 fisiere

Wallpaper State şi Flacăra la Paris2 fisiere

Wallpaper Irina şi Codruţ2 fisiere

Wallpaper Aurică şi Cristofor2 fisiere

Wallpaper State Potcovaru2 fisiere

Wallpaper Spania şi Sulfina2 fisiere

Wallpaper Gigi Dumbravă2 fisiere

Wallpaper Irina şi Codruţ 12 fisiere

Wallpaper Irina şi Luca2 fisiere

Wallpaper Flacăra Potcovaru2 fisiere

Wallpaper Aurică Fieraru 12 fisiere

Wallpaper Spania şi Flacăra2 fisiere

Wallpaper Roza, Flacăra şi Minodora2 fisiere

Wallpaper State Potcovaru 12 fisiere

Wallpaper Flacăra Potcovaru 12 fisiere

Wallpaper Irina şi Codruţ 22 fisiere

Wallpaper Roza, State, Flacăra şi Minodora2 fisiere

Wallpaper Flacăra Potcovaru 22 fisiere

Wallpaper Irina şi Codruţ 32 fisiere

Wallpaper State Potcovaru 22 fisiere

Wallpaper Flacăra şi State2 fisiere

Vezi mai multe