Nicoleta Luciu şi-a petrecut vacanţa în America, alături de iubitul ei, Zsolt Csergo9 ianuarie 2008
Nicoleta Luciu, interpreta Rozei din telenovela “Inimă de ţigan”, difuzată ACASĂ, de luni până joi, de la orele 20.30 tocmai s-a întors în ţară din vacanţa de iarnă pe care a petrecut-o cu iubitul ei, Zsolt Csergo. Cei doi au fost pentru a doua oară în America, de această dată cazându-se la New York şi încercând să cunoască în doar cele 6 zile, mai multe despre viaţa de pe “tărâmul tuturor posibilităţilor”.
Astfel, Nicoleta a mers împreună cu iubitul ei la Washington unde au văzut Casa Albă şi Capitoliul, iar vedeta ACASĂ a fost foarte impresionată de arhitectura sediului administraţiei prezidenţiale al SUA: “Mi-ar plăcea să am o casă de vacanţă la Washington pentru că este un oraş foarte frumos şi mai puţin aglomerat decât New York-ul”, povesteşte Nicoleta.
Următoarea destinaţie a fost în statul american New Jersey, în oraşul Atlantic City unde au asistat împreună la un meci de hochei disputat între două echipe importante: Philadelphia şi New Jersey.
O altă locaţie foarte interesantă vizitată de Nicoleta şi Zsolt se numeşte Foxwood Casino, se află în vecinătatea New York-ului, este cel mai mare casino din lume şi este construit într-o rezervaţie de indieni. Aventurile Nicoletei au continuat şi în New York, unde a degustat diferite preparate culinare în restaurante din Manhattan şi Queens şi, mai mult, în timp ce făcea shopping a fost recunoscută de o româncă.
“Sunt foarte fericită că am mers în vacanţă împreună cu Zsolt, că am fost împreună de dimineaţă până seara, că timp de 6 zile ne-am bucurat împreună de tot ce am făcut, în fiecare zi altceva. Din păcate, a fost o călătorie destul de scurtă şi sperăm să mergem din nou în vacanţa de vară. Îmi doresc foarte mult să ajung la Hollywood şi să văd cascada Niagara”, mărturiseşte Nicoleta Luciu.
Vacanţa de sărbători a Nicoletei nu a constat numai în scurta călătorie în America. Între Crăciun şi Revelion, Nicoleta a mers o zi la Miercurea Ciuc unde s-a întâlnit cu familia lui Zsolt şi l-a însoţit pe iubitul ei la un meci de hochei. Iar a doua zi de dimineaţă, înainte să plece la concert, vedeta ACASĂ a fost la cununia civilă a unui foarte bun prieten de-al lui Zsolt.
Comentarii
marin roxana30 noiembrie
va admir
raluca30 noiembrie
esti dulcika inainte numi placea celalante roluri ale tale dar aceesta de tiganta de prinde super bravo
bulbucan30 noiembrie
esti tare iti vine bine rolul de tiganga esti super ce sa mai zic
luminita moise30 noiembrie
este o telenovela de exceptie,o distributie absolut grozava,felicitari in mod special pt."d-na Flacarica".
Nu pot spune ca sunt o admiratoare a etniei tiganesti,cu toate ca sunt constienta ca exista si exceptii dar ceea ce ati realizat este absolut minunat.
Va multumim tuturor,succes in continuare si la mai multe astfel de filme.
alina30 noiembrie
Nicoleta Luciu nu are nimic de vazut an industria muzicala.este buna doar sa-si scoata hainele si nimic mai mult.
Adauga un comentariu
Stiri
State Potcovaru a fost desemnat 'Cel mai şucar ţigan', de către fanii telenovelei
Pe site-ul www.inimadetigan.ro, ai avut ocazia să votezi „Cel mai şucar ţigan”! În urma voturilor, câştigător, la mare distanţă de restul personajelor, a fost desemnat...
State şi Flacăra: 'Cea mai tare cafteală' din telenovela 'Inimă de ţigan'
Aţi avut ocazia să votaţi „Cea mai tare cafteală” din telenovela „Inimă de ţigan”! Rezultatele sondajului realizat pe site-ul www.inimadetigan.ro au arătat c...
Aniversare dublă pentru Loredana: ziua de naştere, dar şi 10 ani de căsătorie!
Pentru Loredana, 10 iunie a avut dublă semnificaţie. Cântăreaţa şi-a sărbătorit ziua de naştere, dar şi 10 ani de căsătorie cu soţul său, Andrei Boncea.Deşi mulţi s...
Actorii din ”Inimă de ţigan” au fost în vacanţă în Tunisia
Actorii din ”Inimă de ţigan” s-au bucurat de o săptămână de vacanţă într-o ţară exotică, Tunisia, ei alăturându-se echipei care plecase să filmeze pentru vi...
Personaje
Galerie Foto
Download
Wallpaper Inimă de ţigan2 fisiere
Wallpaper Nicoleta Luciu2 fisiere
Wallpaper Denis Ştefan2 fisiere
Wallpaper Aurică Fieraru2 fisiere
Wallpaper State şi Flacăra la Paris2 fisiere
Wallpaper Irina şi Codruţ2 fisiere
Wallpaper Aurică şi Cristofor2 fisiere
Wallpaper State Potcovaru2 fisiere
Wallpaper Spania şi Sulfina2 fisiere
Wallpaper Gigi Dumbravă2 fisiere
Wallpaper Irina şi Codruţ 12 fisiere
Wallpaper Irina şi Luca2 fisiere
Wallpaper Flacăra Potcovaru2 fisiere
Wallpaper Aurică Fieraru 12 fisiere
Wallpaper Spania şi Flacăra2 fisiere
Wallpaper Roza, Flacăra şi Minodora2 fisiere
Wallpaper State Potcovaru 12 fisiere
Wallpaper Flacăra Potcovaru 12 fisiere
Wallpaper Irina şi Codruţ 22 fisiere
Wallpaper Roza, State, Flacăra şi Minodora2 fisiere
Wallpaper Flacăra Potcovaru 22 fisiere
Wallpaper Irina şi Codruţ 32 fisiere
Wallpaper State Potcovaru 22 fisiere
