Inima de tigan

Un nou personaj în “Inimă de ţigan”: Eric, interpretat de Răzvan Popa28 februarie 2008

 În săptămâna 3-9 martie, ca un cadou de Mărţişor, ACASĂ difuzează telenovela “Inimă de ţigan” în fiecare zi, de la 20:30, iar distribuţia se măreşte şi se mai îmbogăţeşte cu un personaj nou.

Începând de luni, 3 martie, de la ora 20:30, telespectatorii îl vor vedea pe Răzvan interpretându-l pe Eric Weinberg, cetăţean german de origine română care se întoarce în ţară după mai bine de 20 ani, pentru a implementa programe sociale pentru minorităţile defavorizate.

Odată ajuns în România, Eric îşi doreşte foarte mult să refacă un traseu montan pe care l-a parcurs în tinereţe, însă se rătăceşte în munţi şi se accidentează. Cei care îl găsesc vor fi Irina (Andreea Pătraşcu) şi Codruţ (Denis Ştefan), care au hotărât să plece la Susai câteva zile, să fugă departe de probleme şi să reînvie povestea lor de iubire. Ei îl salvează pe Eric, fără să ştie ce rol important va juca acesta în vieţile lor.

În ceea ce-l priveşte pe Răzvan Popa, actor la Teatrul Naţional, care performează în prezent şi la Teatrul de Operetă în piesa “Broadway Bucureşti.”, iar cele mai recente filme în care a jucat sunt “Tinereţe fără tinereţe” în regia lui Francis Ford Coppola şi “The Dot Man” în regia lui Bruno Coppola, este la a doua colaborare cu postul ACASĂ. După “Iubire ca în filme”, actorul joacă acum în telenovela “Inimă de ţigan".

“Este o mare bucurie să fiu cooptat într-o echipă atât de bună. Personajul meu este complex, plin de farmec şi de intenţii bune cu cei cu care intră în contact, chiar dacă pentru unii ar părea malefic, iar pentru alţii pâinea lui Dumnezeu,” spune Răzvan Popa, care a filmat până acum atât în Buftea, cât şi la Susai, unde echipa a stat 3 zile. Ei au avut parte de un timp foarte frumos în fiecare zi, cu mult soare, dar şi multă zăpadă, singurele momente mai dificile fiind filmările de noapte când era foarte frig. Însă, după cum povesteşte Denis Ştefan, “a fost foarte amuzant şi ne-am simţit foarte bine cu toţii. Pe lângă filmări ne-am şi relaxat, am fost la piscină, ne-am plimbat cu Atv-uri şi cu snowmobile şi ne-am bucurat din plin de zăpadă”, spune actorul.

Comentarii

 

lidia30 noiembrie

Razvan Popa!!!!!! Am fost indragostita de el in liceu si chiar nu mai auzisem nimic despre el,ca si actor.Imi place mult si sunt convinsa ca va frange din nou multe inimi.Succes Razvan!

 

circa malina doriana30 noiembrie

mie imi place filmul vostru si as vrea sa fiu vedata sa fiu linga voi si cred ca si alti vor sa fie cu voi dar mie im place filmul vostru si as putea sa joc si eu dar eu acum nu pot pentruca eu sunt mica dar eu as vrea sa nu se termine filmul vostru nici o data

 

porosnicu darius30 noiembrie

imi place inima de tigan chiar daca eu nu sunt tigan,dar eu sunt la orastie si as fi frut sa vad cum ii pe platoul de filmare ,oricum toti sunt acatori ffff buni si ii interpreteaza fffff bine pe tigani mai ales state si lucian viziru.
pentru cei din inima de tigan cei care aveti id-uri luati id meu si vb pe mass SUPERRAIDEEN pa va pup pe toottiii:*:*:*:*:*

 

nicoleta30 noiembrie

este o femeie foarte frumoasa,ji este foarte talentata

 

oana30 noiembrie

abia astept sa vad episodul cu personajul nou

 

Adauga un comentariu

 

Stiri

State Potcovaru a fost desemnat 'Cel mai şucar ţigan', de către fanii telenovelei

Pe site-ul www.inimadetigan.ro, ai avut ocazia să votezi „Cel mai şucar ţigan”! În urma voturilor, câştigător, la mare distanţă de restul personajelor, a fost desemnat...

State şi Flacăra: 'Cea mai tare cafteală' din telenovela 'Inimă de ţigan'

Aţi avut ocazia să votaţi „Cea mai tare cafteală” din telenovela „Inimă de ţigan”! Rezultatele sondajului realizat pe site-ul www.inimadetigan.ro au arătat c...

Aniversare dublă pentru Loredana: ziua de naştere, dar şi 10 ani de căsătorie!

Pentru Loredana, 10 iunie a avut dublă semnificaţie. Cântăreaţa şi-a sărbătorit ziua de naştere, dar şi 10 ani de căsătorie cu soţul său, Andrei Boncea.Deşi mulţi s...

Actorii din ”Inimă de ţigan” au fost în vacanţă în Tunisia

Actorii din ”Inimă de ţigan” s-au bucurat de o săptămână de vacanţă într-o ţară exotică, Tunisia, ei alăturându-se echipei care plecase să filmeze pentru vi...

Personaje

Vezi personajele

Galerie Foto

Vezi galeria

Download

Wallpaper Inimă de ţigan2 fisiere

Wallpaper Nicoleta Luciu2 fisiere

Wallpaper Denis Ştefan2 fisiere

Wallpaper Aurică Fieraru2 fisiere

Wallpaper State şi Flacăra la Paris2 fisiere

Wallpaper Irina şi Codruţ2 fisiere

Wallpaper Aurică şi Cristofor2 fisiere

Wallpaper State Potcovaru2 fisiere

Wallpaper Spania şi Sulfina2 fisiere

Wallpaper Gigi Dumbravă2 fisiere

Wallpaper Irina şi Codruţ 12 fisiere

Wallpaper Irina şi Luca2 fisiere

Wallpaper Flacăra Potcovaru2 fisiere

Wallpaper Aurică Fieraru 12 fisiere

Wallpaper Spania şi Flacăra2 fisiere

Wallpaper Roza, Flacăra şi Minodora2 fisiere

Wallpaper State Potcovaru 12 fisiere

Wallpaper Flacăra Potcovaru 12 fisiere

Wallpaper Irina şi Codruţ 22 fisiere

Wallpaper Roza, State, Flacăra şi Minodora2 fisiere

Wallpaper Flacăra Potcovaru 22 fisiere

Wallpaper Irina şi Codruţ 32 fisiere

Wallpaper State Potcovaru 22 fisiere

Wallpaper Flacăra şi State2 fisiere

Vezi mai multe